This could be the end of a beautiful friendship

Sunt fascinata!
Traim intr-o lume in care daca dai un search pe google poti sa afli de la meniul acarienilor la rochiile de seara purtate de Eva Gardner cand se intalnea cu Hitler, putem sa facem video-conferinte, putem sa vorbim si sa vedem interlocutorul chiar daca este la mii de km distanta, putem cu un singur click sa ne laudam ca suntem prieteni pe facebook cu brad pitt sau mai stiu eu cine, organizam mitinguri si proteste pe mail si.....
si cu toate astea in relatia cu statul suntem in secolul II (doi).
Mergem la sediul diverselor institutii, facem varice stand cu orele la coada, dam informatia pe DISKETA!!! Disketa adica chestia aia care are o capacitate de stocare asemanatoare cu o foaie de hartie (chiar! se mai fabrica diskete? si daca da, se fabrica si pentru alte tari in afara de Romania?) si declaratiile neaparat tiparite (de-i in mama lor de copaci) si semnate de mana...

"relatia cu statul (nu intamplator scris cu s si nu cu S)" intra in atributiile mele de cateva luni.
Intr-o calduroasa zi de iunie m-am asezat pentru prima data la coada, la un ghiseu sa depun declaratiile si atunci am vazut-o! cu parui-i blond ce ii se revarsa pe umeri, manechiura lunga si perfecta (indicator clar al faptului ca nu prea face treaba in casa) ochelari si o privire suava aruncata peste ochelari!
Si de atunci, in fiecare luna ma asez la aceiasi coada ca sa intalnesc aceiasi femeie.... Sa fie oare din comoditate? (e ghiseul chiar din fata scarilor) sa fie pentru ca sunt o fire fidela? nu stiu! Cert este ca de-a lungul lunilor ce s-au scurs din acea zi de iunie am aflat ca are un fiu si ca i-a luat cadou de ziua lui o excursie la Roma, ca sotul (sau poate iubitul) lucreaza in aceiasi cladire ca si ea, ca au invitati in august de ziua ei, ca e la regim, ca e vesela cand ninge si ca nu suporta ploaia. Cum am aflat? e simplu. Doamna uita ca este platita din banii mei, si ca din banii mei (si ai tai) isi plateste ea manechiura si ca ea este acolo sa imi ofere mie un serviciu si atunci cand ii vine (de obicei inainte de inchiderea programului cu publicul) isi suna prietenii, sotul, amantul sau mai stiu eu cine si vorbeste, si vorbeste de o uita D-zeu. E uneori intrerupta de cate un individ mai infuriat ca mine care ii bate in geam amintindu-i ca oamenii aceia care formeaza o coada ordonata nu sunt acolo ca sa ii asculte ei povestile de viata ci ca sa faca o treaba....

Anyway. azi am revazut-o! La fel de frumoasa, aceiasi privire "calda" si "blanda" acelasi "suras"... ma asez ultima la coada si exact cand ajung o aud:
Cine e ultima persoana?!!!
ridic sfios mana (si zambesc by default) uimita de faptul ca instantaneu 10 sau poate 12 capete s-au intors catre mine
de pe scaunul ei cald (ca ea nu era uda la picioare ca mine cu siguranta) spune: bine! tu esti ultima pesoana! dupa tine nu mai primesc pe nimeni! daca pleci imi spui!
urmeaza minute bune de asteptare in liniste cand deodata.... se aude o forfota calma, ca o pala de vant ce adie vara printre frunze... si vad oamenii cate unul cate doi urmand directia scarilor si disparand in neant fara sa se mai intoarca.... la coada la care eram eu incepe sa se sesizeze ceva... ce se intampla? cand auzim o soapta: La etajul 3, te primeste daca ai o declaratie sau doua....
incet incet pleaca si oamenii de la coada la care eram eu. Eu insa nu stiam ce sa fac: sa ma duc la trei? sa raman acolo?
se deshide din nou usa ghiseului si o privire se ridica si intreaba: unde e fata care era ultima persoana?
aceiasi mana sfioasa se ridica in aer si acelasi zambet
NU! nu esti tu! fata aia nu avea un fular asa (oare chiar nu ma recunoaste? pe mine?)
mai multi straini imi iau apararea si sustin ca eu eram ultima persoana. ghiseul se inchide iar eu trista si abandonata ma gandeam in continuare la minunatiile care se petreceau.... la etajul trei
Ma duc - imi zic - si daca nu rezolv ma intorc.
La etajul trei era un nene, tanar amuzant care m-a rezolvat in doi timpi si trei miscari.... ca sa nu zic ca nu era nimeni, nicio coada, parca toti ma asteptau pe mine.
In timp ce coboram scarile decid ca trebuie sa anunt ca am plecat asa ca ma intorc la coada blondei, intru in fata si ma postez langa ghiseu
isi ridica privirea si ma vede. Intreba: da?
eu: voiam sa spun ca am plecat
ea: dar cum....?
nici nu trebuia sa zica mai mult, privirea ei spunea totul: dar cum pleci? ai rezolvat treaba? unde? la aia de la 3? si eu? pe mine cui ma lasi? cum ai putut sa ma tradezi?
isi aduna orgoliul facut bucatele si imprastiate pe birou si zice: bine! sa vina la mine cine a ramas in locul tau!
atat! usa ghiseului s-a inchis.
Acestea au fost ultimile ei cuvinte..... pana luna viitoare :)