Se spune ca la inceputul timpurilor oamenii erau completi, androgini... si ca zeii, gelosi pe fericirea oamenilor, i-au separat lasand pe fiecare sa isi caute la infint jumatatea..... ce te faci insa cand iti gasesti jumatatea apoi un suflet geaman?....
Sufelul meu geaman s-a urcat in trenul vietii in urma cu ceva timp (cat timp nici nu mai conteaza) si s-a asezat pe scaunul de langa mine.... Incet, incet am incropit o conversatie. La inceput stangace... dar cuvintele nici nu isi aveau rostul caci repede am remarcat ca e ca si cum m-as privi in oglinda ca si cum as vorbi cu mine.... Ti s-a intamplat vreo data sa incepi o propozitie si celalalt sa o termine in locul tau? stii oare cum e sa exclami acelasi lucru cu aceiasi intonatie in cor cu un alt suflet? sau cum e sa incepi doar sa spui ceva si sa vezi in ochii celuilalt ca stie despre ce e vorba si te intelege? Asa eram eu si sufletul meu geaman! Miezul petrecerilor din tren, mari suflete amatoare de poezie si cantec, povestitoare neintrecute dar mai ales mari amatoare de umor.
De fiecare data cand treceam peste un macaz si trenul se zgaltaia din toate incheieturile parand oricand gata gata sa se destrame gaseam sprijinul acestui suflet care ma privea calm si imi spunea: nu-i nimic, e doar un macaz, totul va fii bine!
Statiile veneau si treceau, noi ramaneam doua suflete pe aceiasi banca in acelasi tren. Nu a fost zambet care sa nu isi gaseasca reflectia in ochii acestui suflet, nu a fost lacrima nestearsa de el sau emotie neimpartasita....
Trenul si-a continuat mersul prin locuri scaldate de soare. Si ce bucurie mai mare puteam sa am decat sa impart toate aceste minunatii cu sufletul meu geaman? Dar....
Dar toate au un sfarsit. Intr-o noapte, fara ca eu sa stiu, in tren s-a urcat un alt suflet. Era perechea sufletului meu geaman si mi l-a furat....
Lucru ciudat cu trenul asta! Uneori distantele mari pot parea atat de mici iar cele mici, hauri de nedepasit. Sufletul meu geaman nu a plecat departe, e doar in alt vagon dar....
Desigur ne-am promis sa ne scriem, sa vorbim ca inainte, sa nu ne uitam.... Zgomotul trenului a tempertat in timp comunicarea noastra... scrisorile nu mai ajungeau la destinatie iar cuvintele se distorsionau. Legatura a ramas insa neschimbata..... simt ce simte sufletul meu geaman, traiesc ce traieste sufletul meu geaman, sufar si ma bucur alaturi de ea... Suntem in acelasi tren si orice mi s-ar spune STIU ca nu vom mai cobori din el decat impreuna...
De aceea maine, de ziua indragostitilor si de ziua de nastere a sufletului meu geaman ii spun "La multi ani!!" Cameliei cea care mi-a fost, ani de zile, alaturi la bine si la greu, doamna care recita Parazitii la fel de frumos si de bine cum recita Arghezi, cea care s-a plimbat cu tigaia de clatite prin 253, cea alaturi de care am recitat "In jurul unui divort" in fara Bancii Nationale, cea care a fost calcata de masina in fata mea si tot ce a putut sa spuna a fost: "Ce tare!", cea care m-a tinut de mana in momente de cumpana si care mereu a gasit un cuvant frumos pe care sa mi-l spuna atunci cand am avut nevoie, cea care m-a incurajat sa imi pun in aplicare cele mai nebunesti planuri si care acum, desi e departe, imi este la fel de apropiata.
Asadar: La multi ani Fomi!!!
Sa nu te puna mama naibii sa incepi sa plangi acum ca te spun!!!
duminică, 13 februarie 2011
joi, 10 februarie 2011
De ce urasc instructoarele de fitness
Personal le urasc pentru ca nu sunt femei... sunt roboti!
Te intampina cu un zambet profesional alb (cu siguranta nici cafea nu consuma ca face rau!) intr-un costum de spandex care ii pune in evidenta perfect formele. Te uiti la ele si - ti zici: cu siguranta intr-o luna ajung si eu asa! Picioarele nu au picatura de celulita, abdomenul este perfect plat, sanii fermi (in cele mai nefericite cazuri si generosi) maini perfecte fara piele lasata si o postura ca la armata.
Dupa ce iti zambesc frumos si iti arata sala te analizeaza din cap pana in picioare si incepe:
mmmmda deci lucram picioarele sa scapam de aripioare (Aripioare? ce aripioare??? asa arata dupa ce le-am dat eu jos!! pe scari!!!) abdomenul, sa mai scada burica aia (Burtica??? ce burtica??? nu vezi ca am tras-o?!) si vai! trebuie sa facem ceva cu bratele alea! (acum cu bratele mele ce ai femeie?!). Facem un program simplu, alergam 20 min apoi aparate.
Si, draga de ea, incepe sa alerge si ea cu mine. Eu dupa 2 minute imi pierdusem complet respiratia, transpiratia imi intra in ochi, eram imbujorata si convinsa ca in urmatoarele 10 minute imi voi da obstescul sfarsit. Ea?! Ea nu e femeie, am zis-o!!! Trupul ei perfect (parca si alearga mai elegant ca mine) era acoperit unifom de o pelicula fina de transpiratie. Daca eu aratam 20 min mai tarziu ca si cum as fi dat cu aspiratorul intr-o sauna, ea era ca o actrita de filme XXX. Sudoarea facea ca pielea (atat cat se vedea) sa straluceasca, privirea ii era senina, avea chiar si puterea sa zambeasca si sa zica: Hai! inca 10!!! Sus!! sus!!
Dar asta nu e tot. Cand vede ca mor acolo langa ea, imi propune o pauza sa imi revin - pe stepper! si profita de pauza ca sa imi vorbeasca despre cele mai delicioase salate si despre o dieta echilibrata formata din cat mai multe fructe si legume (ciudat! parea sa nu stie ca ciocolata e cea mai buna leguma si merdeneaua cel mai bun fruct) despre efectul nociv al sucurilor carbogazoase (mai ales Coca Cola) si cum o salata mare creatza cu doua rosii este mai hranitoare si mai sanatoasa decat o shaorma.... prostii
Cand am terminat de tras, impins, ridicat, comprimat si aruncat, ma schimb si incerc sa fug de acolo.
Ma opreste in usa pentru cateva sfaturi importante: "de acum inainte o jumatate de ora nu bagi nimic in gura"
"nimic?" (nu are sens sa spun unde imi zburase mie gandul atunci)
"NIMIC, nu bei, nu mananci o jumatate de ora. Si cand ajungi acasa, faci un dus scotian sa vezi ce bine o sa te simti..."
am scapat, am ajuns acasa si am bagat o tigara :) si am incercat si dusul scotian, insa aceasta experienta va face obiectul unei alte postari.... poate
Te intampina cu un zambet profesional alb (cu siguranta nici cafea nu consuma ca face rau!) intr-un costum de spandex care ii pune in evidenta perfect formele. Te uiti la ele si - ti zici: cu siguranta intr-o luna ajung si eu asa! Picioarele nu au picatura de celulita, abdomenul este perfect plat, sanii fermi (in cele mai nefericite cazuri si generosi) maini perfecte fara piele lasata si o postura ca la armata.
Dupa ce iti zambesc frumos si iti arata sala te analizeaza din cap pana in picioare si incepe:
mmmmda deci lucram picioarele sa scapam de aripioare (Aripioare? ce aripioare??? asa arata dupa ce le-am dat eu jos!! pe scari!!!) abdomenul, sa mai scada burica aia (Burtica??? ce burtica??? nu vezi ca am tras-o?!) si vai! trebuie sa facem ceva cu bratele alea! (acum cu bratele mele ce ai femeie?!). Facem un program simplu, alergam 20 min apoi aparate.
Si, draga de ea, incepe sa alerge si ea cu mine. Eu dupa 2 minute imi pierdusem complet respiratia, transpiratia imi intra in ochi, eram imbujorata si convinsa ca in urmatoarele 10 minute imi voi da obstescul sfarsit. Ea?! Ea nu e femeie, am zis-o!!! Trupul ei perfect (parca si alearga mai elegant ca mine) era acoperit unifom de o pelicula fina de transpiratie. Daca eu aratam 20 min mai tarziu ca si cum as fi dat cu aspiratorul intr-o sauna, ea era ca o actrita de filme XXX. Sudoarea facea ca pielea (atat cat se vedea) sa straluceasca, privirea ii era senina, avea chiar si puterea sa zambeasca si sa zica: Hai! inca 10!!! Sus!! sus!!
Dar asta nu e tot. Cand vede ca mor acolo langa ea, imi propune o pauza sa imi revin - pe stepper! si profita de pauza ca sa imi vorbeasca despre cele mai delicioase salate si despre o dieta echilibrata formata din cat mai multe fructe si legume (ciudat! parea sa nu stie ca ciocolata e cea mai buna leguma si merdeneaua cel mai bun fruct) despre efectul nociv al sucurilor carbogazoase (mai ales Coca Cola) si cum o salata mare creatza cu doua rosii este mai hranitoare si mai sanatoasa decat o shaorma.... prostii
Cand am terminat de tras, impins, ridicat, comprimat si aruncat, ma schimb si incerc sa fug de acolo.
Ma opreste in usa pentru cateva sfaturi importante: "de acum inainte o jumatate de ora nu bagi nimic in gura"
"nimic?" (nu are sens sa spun unde imi zburase mie gandul atunci)
"NIMIC, nu bei, nu mananci o jumatate de ora. Si cand ajungi acasa, faci un dus scotian sa vezi ce bine o sa te simti..."
am scapat, am ajuns acasa si am bagat o tigara :) si am incercat si dusul scotian, insa aceasta experienta va face obiectul unei alte postari.... poate
marți, 8 februarie 2011
Pedaland
Merg la sala. Asta nu e o noutate pentru prietenii mei de pe facebook insa ce nu am scris este ca mereu cand merg la sala imi iau un mp3 player (desigur toti au un Ipod insa eu sunt mai in urma un pic) si din secunda in care intru in sala pana in secunda in care ajung acasa nu mai scot castile alea din urechi.... Alerg, trag de fiare, merg pe bicicleta, mereu insotita de Akon, Eminem sau mai stiu eu cine (genul asta de muzica imi pune sangele in miscare si imi da energie) insa azi, surpriza! am ramas fara baterie.
Asemeni unui copil care a pierdut in aglomeratie mana protectoare a mamei lui, nu stiam ce sa fac. Parca nimic nu mai mergea, greutatile erau parca de neclintit, banda mergea mai greu, bicicleta se uita fioros la mine si opunea o rezistenta mai mare ca de obicei si in mijlocul acestui haos produs de pierderea lui Eminem descopar ca sunt inconjurata de oameni, ca pe bicicleta de langa mine e o tipa venita pentru prima data care isi dadea parca ultima suflare cu fiecare pedala (vorbesc de parca eu as fii vre-o veterana dar na! am dobandit un pic de rezistenta) si o incurajez sa continuie, imi zambeste si pornim o mica discutie. In spatele meu, doua doamne povesteau despre Perversul de pe Targu' Ocna stiau orice mai putin numele lui, si intru in vorba si cu ele :) se dovedesc a fii femei foarte simpatice si pline de energie si uite asa am reusit sa imi fac 3 noi prietene si sa aud pentru prima data ce spune instructoarea de fitness cu privire la dieta si miscare. Pedaland in continuare regretam ca am pierdut zile cufundata in gandurile mele si in Eminem cand puteam sa interactionez cu oameni reali si sa ma bucur de prezenta lor
De aici gandul mi-a zburat la GPS. La vocea calma si nu prea politicoasa (pentru ca niciodata nu zice "Va rog, luati-o pe prima strada la dreapta" si nici "multumesc") a GPS-ului. Asa cum eram eu in sala insotita de Eminem la fel si soferul e insotit tot drumul de duduia sau duduiul care ii spune mereu pe unde sa o ia sa ajunga direct la destinatie.
Ratacirile pe stradute fara o tinta sunt posibile doar daca nu setezi aparatul sau daca nu il pornesti, iar situatiile "jenante" in care trebuie sa intrebi un cetatean cum se ajunge la locul X - pornind astfel o discutie care uneori poate sa fie chiar interesanta - sunt de domeniul trecutului. Nu mai ratacim pe drumuri de tara, nu mai batem la porti sa intrebam unde e o benzinarie (ca o vezi pe harta) sau cum se ajunge in locul x, nu ne mai oprim sa intindem harta pe capota masinii si sa ne alegem o ruta.... ajungem fix acolo unde vrem fara riscuri, fara ezitari insa si fara a mai trai....
Si pedaland eu asa ma intrebam: Daca Cristofor Columb ar fi avut GPS cine mai stia de Oprah? OZ? Brad Pitt etc.?
Asemeni unui copil care a pierdut in aglomeratie mana protectoare a mamei lui, nu stiam ce sa fac. Parca nimic nu mai mergea, greutatile erau parca de neclintit, banda mergea mai greu, bicicleta se uita fioros la mine si opunea o rezistenta mai mare ca de obicei si in mijlocul acestui haos produs de pierderea lui Eminem descopar ca sunt inconjurata de oameni, ca pe bicicleta de langa mine e o tipa venita pentru prima data care isi dadea parca ultima suflare cu fiecare pedala (vorbesc de parca eu as fii vre-o veterana dar na! am dobandit un pic de rezistenta) si o incurajez sa continuie, imi zambeste si pornim o mica discutie. In spatele meu, doua doamne povesteau despre Perversul de pe Targu' Ocna stiau orice mai putin numele lui, si intru in vorba si cu ele :) se dovedesc a fii femei foarte simpatice si pline de energie si uite asa am reusit sa imi fac 3 noi prietene si sa aud pentru prima data ce spune instructoarea de fitness cu privire la dieta si miscare. Pedaland in continuare regretam ca am pierdut zile cufundata in gandurile mele si in Eminem cand puteam sa interactionez cu oameni reali si sa ma bucur de prezenta lor
De aici gandul mi-a zburat la GPS. La vocea calma si nu prea politicoasa (pentru ca niciodata nu zice "Va rog, luati-o pe prima strada la dreapta" si nici "multumesc") a GPS-ului. Asa cum eram eu in sala insotita de Eminem la fel si soferul e insotit tot drumul de duduia sau duduiul care ii spune mereu pe unde sa o ia sa ajunga direct la destinatie.
Ratacirile pe stradute fara o tinta sunt posibile doar daca nu setezi aparatul sau daca nu il pornesti, iar situatiile "jenante" in care trebuie sa intrebi un cetatean cum se ajunge la locul X - pornind astfel o discutie care uneori poate sa fie chiar interesanta - sunt de domeniul trecutului. Nu mai ratacim pe drumuri de tara, nu mai batem la porti sa intrebam unde e o benzinarie (ca o vezi pe harta) sau cum se ajunge in locul x, nu ne mai oprim sa intindem harta pe capota masinii si sa ne alegem o ruta.... ajungem fix acolo unde vrem fara riscuri, fara ezitari insa si fara a mai trai....
Si pedaland eu asa ma intrebam: Daca Cristofor Columb ar fi avut GPS cine mai stia de Oprah? OZ? Brad Pitt etc.?
vineri, 4 februarie 2011
criza bat-o vina
E o dupa amiaza frumoasa de iarna, e ziua mea, m-am imbracat elegant si ma pregatesc sa plec catre parintii mei.
Ma vede, stiu ca ma vede asa cum si eu l-am vazut de departe. Ochii nostri se intalnesc doar pentru o clipa suficient ca el sa ma invite sa iau loc langa el, prefer sa ma asez in spate insa. Ma intreaba unde mergem si ii dau adresa.
Inevitabil discutia porneste.... chiar de la adresa.
Exista un Dumnezeu!! - exclama incantat - sa mai zica cineva ca nu exista!!! Stiti, mama mi-a spus decand eram mic ca trebuia sa ma cheme Toma nu Razvan, cu timpul am citit (opa! a folosit cuvantul cu "c") si am aflat despre viata lui si nu era un baiat rau, i-am zis si mamei si mi-a zis: pai vezi?!
Tocmai primisem de la Cami postarea cu tipurile de taximetristi si deja il catalogasem la "credincios" desi lipseau elementele definitorii ca cruciulitele si iconitele. Fals! nimic nu putea sa fie mai fals!
Se lanseaza intr-un monolog despre deontologia (nu, nu s-a balbait cand a spus cuvantul asta) profesiei de taximatrist si mi-a spus ca daca si-ar deschide el un cabinet jumatate din ei nu ar trece examenul psihologic pentru ca, vezi doamne?, el e un psiholog deghizat in taximetrist.
Recunosc ca folosea un limbaj putin mai elevat decat predecesorii sai si pentru o clipa chiar l-am crezut. Am pornit o discutie despre nebunii care m-au condus pana acum prin oras. A folosit cuvinte pompoase ca: refulare, eu social, supra eu si a concluzionat ca asta spune multe si despre mine.... Eram hotarata ca daca zice ceva rau despre mine sa il intorc la originile lui insa imi spune ca eu sunt genul de persoana care incurajeaza destainuirile si "eliberarea eului personal" pentru ca se vede de la distanta ca sunt o persoana deschisa cu simtul umorului.... Mai sa vezi ca e chiar un fin psiholog, iata ce bine m-a citit!!!!
Eram aproape mandra ca sunt condusa pe sosele patriei de un psiholog care fara indoiala din cauza crizei a trebuit sa renunte la profesia lui si sa se apuce de taximetrie, sa puna o paine pe masa copiilor lui. Si el spunea bancuri (deloc porcoase) si eu ma umflam in pene ca mare noroc era pe capul meu sa merg cu un om nu numai sanatos la cap ci un ditamai psihologul!
Aproape de destinatie il intreb: dar de ce profesati meseria asta si nu sunteti psiholog? (vezi ce limbaj? puteam sa il intreb: "da' da ce esti taximetrist?" insa aveam in fata mea un om cult)
Imi raspunde ca e greu, ca pasiunea lui si motivul pentru care va ramane in istorie este adictia. Ca prieteni lui doctori spun: ce adictie? dependenta! dar nu e asa si ca a vorbit si cu Sorin (Oprescu) prieten bun cu el si i-a zis: Sorine, hai mai bine sa intri in istorie ca cel care a declarat alcoolismul o boala si nu doar o dependenta, de-le-n colo de strazi!
dar e greu, lumea vrea voluntariat, suntem la coada Europei ca toti au AA si toti trateaza alcoolismul ca boala numai noi facem doar terapie si nu si medicatie.
Mi-a fost mila de el... nu am avut inima sa ii spun ca si la noi, de ani buni, alcoolismul e tratat ca o boala si nu doar ca o dependenta si ca.... nu va intra in istorie.... doar aici in www va ramane o buna bucata de timp :P
Revin la faptul ca ii prefer pe nebunii care se manifesta decat pe cei care par normali
Ma vede, stiu ca ma vede asa cum si eu l-am vazut de departe. Ochii nostri se intalnesc doar pentru o clipa suficient ca el sa ma invite sa iau loc langa el, prefer sa ma asez in spate insa. Ma intreaba unde mergem si ii dau adresa.
Inevitabil discutia porneste.... chiar de la adresa.
Exista un Dumnezeu!! - exclama incantat - sa mai zica cineva ca nu exista!!! Stiti, mama mi-a spus decand eram mic ca trebuia sa ma cheme Toma nu Razvan, cu timpul am citit (opa! a folosit cuvantul cu "c") si am aflat despre viata lui si nu era un baiat rau, i-am zis si mamei si mi-a zis: pai vezi?!
Tocmai primisem de la Cami postarea cu tipurile de taximetristi si deja il catalogasem la "credincios" desi lipseau elementele definitorii ca cruciulitele si iconitele. Fals! nimic nu putea sa fie mai fals!
Se lanseaza intr-un monolog despre deontologia (nu, nu s-a balbait cand a spus cuvantul asta) profesiei de taximatrist si mi-a spus ca daca si-ar deschide el un cabinet jumatate din ei nu ar trece examenul psihologic pentru ca, vezi doamne?, el e un psiholog deghizat in taximetrist.
Recunosc ca folosea un limbaj putin mai elevat decat predecesorii sai si pentru o clipa chiar l-am crezut. Am pornit o discutie despre nebunii care m-au condus pana acum prin oras. A folosit cuvinte pompoase ca: refulare, eu social, supra eu si a concluzionat ca asta spune multe si despre mine.... Eram hotarata ca daca zice ceva rau despre mine sa il intorc la originile lui insa imi spune ca eu sunt genul de persoana care incurajeaza destainuirile si "eliberarea eului personal" pentru ca se vede de la distanta ca sunt o persoana deschisa cu simtul umorului.... Mai sa vezi ca e chiar un fin psiholog, iata ce bine m-a citit!!!!
Eram aproape mandra ca sunt condusa pe sosele patriei de un psiholog care fara indoiala din cauza crizei a trebuit sa renunte la profesia lui si sa se apuce de taximetrie, sa puna o paine pe masa copiilor lui. Si el spunea bancuri (deloc porcoase) si eu ma umflam in pene ca mare noroc era pe capul meu sa merg cu un om nu numai sanatos la cap ci un ditamai psihologul!
Aproape de destinatie il intreb: dar de ce profesati meseria asta si nu sunteti psiholog? (vezi ce limbaj? puteam sa il intreb: "da' da ce esti taximetrist?" insa aveam in fata mea un om cult)
Imi raspunde ca e greu, ca pasiunea lui si motivul pentru care va ramane in istorie este adictia. Ca prieteni lui doctori spun: ce adictie? dependenta! dar nu e asa si ca a vorbit si cu Sorin (Oprescu) prieten bun cu el si i-a zis: Sorine, hai mai bine sa intri in istorie ca cel care a declarat alcoolismul o boala si nu doar o dependenta, de-le-n colo de strazi!
dar e greu, lumea vrea voluntariat, suntem la coada Europei ca toti au AA si toti trateaza alcoolismul ca boala numai noi facem doar terapie si nu si medicatie.
Mi-a fost mila de el... nu am avut inima sa ii spun ca si la noi, de ani buni, alcoolismul e tratat ca o boala si nu doar ca o dependenta si ca.... nu va intra in istorie.... doar aici in www va ramane o buna bucata de timp :P
Revin la faptul ca ii prefer pe nebunii care se manifesta decat pe cei care par normali
Abonați-vă la:
Postări (Atom)